Napoleon vs Kutuzov, mari comandanti de osti

     "Arta de a fi cand foarte prudent cand foarte indraznet este arta de a reusi" Acestea sunt spusele lui Napolon Bonaparte, avandu-l ca adversar de razboi pe Mihail Ilarionovici Kutuzov
     Doi oameni renumiti, doi mari comandanti de osti, doua personalitati stralucitoare. Numele lor au un ecou puernic in istoria omenirii. Ambii au trait la granita secolelor al XVII-lea si al XIX-lea  si au avut o influenta puternica asupra dezvoltarii evenimentelor in propria lor tara dar si in istoria Europei.
     Soarta ii ciocnea in grandioase batalii, de finalul carora depindea viata a milioane de oameni. Confruntarea cugetelor, a iscusintei militare si a dibaciei determina soarta bataliei.

.

     Cum se formau caracterele lor? Cum a luat nastere iscusinta militara? Ce cale au urmat pentru a-si atinge scopul si ce au realizat? Sunt intrebari a caror raspus il veti afla rasfoind o carte de exceptie a editurii Roossa Books "Napoleon vs Kutuzov"

Mâncăruri din peşte

       Roossa Books vă propune cartea "Mâncăruri din peşte", ce cuprinde 111 feluri de mâncare din peşte.

Mâncărurile din peşte sunt foarte  folositoare si gustoase, uimindu-ne prin diversitatea şi aroma lor deosebită. Chiar şi din cel mai ieftin peşte, din legume obişnuite şi diverse condimente se pot găti mâncăruri dintre cele mai gustoase.

Proteinele din carne de peşte se asimilează mai uşor de către organismul uman decât proteinele din carne de animale. Dacă produsele din carne sunt asimilate de către organism in aproximativ 5 ore, pentru cele din peşte este nevoie de doar 2-3 ore.

Carnea de peşte marin conţine un procent ridicat de proteine in comparaţie cu cea de peşte de apă dulce. Cantitatea de proteine in carnea unor astfel de de peşti ca plătica marină, caranxul, lichia, limba-de-mare ajunge la 19-20%. Şi mai bogată in proteine este carnea de macrou (21-23%) si ton (22-26%). Grăsimea de peşte este o componentă importantă a cărnii de peşte. Ea conţine o cantitate mare de acizi graşi, mai preţioşi fiind consideraţi acizii linoleic şi arahidonic.

În carnea de peşte există vitamine care se dizolvă in apă: în cantităţi mici – vitamina C, vitaminele din grupa B – B1, B2, B12, vitaminele H si PP, de asemenea inozitol şi acidul pantotenic. Peştele conţine şi multe substanţe minerale necesare organismului uman, printre care predomina fosforul, calciul, caliul, natriul, magneziul, sulful si clorul. În cantităţi mici, în ţesuturile peştelui sunt prezente fierul, cuprul, manganul, cobaltul, zincul molibdenul, iodul, bromul, fluorul, si alte elemente foarte importante pentru organismul uman.

Nu întâmplător peştele este prins în cantităţi atât de mari în oceane, lacuri şiu râuri, este înmultit in bazinele cu apă. Bucătăriile multor popoare ale lumii ar sărăcii substanţial fără mâncărurile din peşte. Acesta se poate fierbe, se poate pregăti la cuptor, pe grătar, in tigaie, se poate mânca sărat, în formă crudă (sushi si sashimi japoneze), umplut; din el se poate face umplutură pentru plăcinte si pateuri, pot fierbe tot felul de ciorbe si supe. 

Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul editurii Roossa.

Bucătăria Europeană - Roossa Books

      Se spune că nu e meştesug a găti mancare, ci e meştesug a o potrivi. Roossa Books vine si de data aceasta cu ceva inedit, si vă prezintă o carte de bucate care cu sigurantă va satisface si cele mai  mari aşteptari ale gurmanzilor. 
      Bucătăria Europeană include tradiţii si preferinţe culinare caracteristice popoarelor care locuiesc pe teritoriul Europei. Ea include performanţele culinare ale popoarelor bătranului continent inca din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. 

      In fiecare ţară, pe parcursul a mai multe secole, se formau preferinţe culinare, apăreau bucate noi, reţetele cărora sufereau unele modificări. Astăzi aceste reţete sunt cărţi de vizită a statelor respective si poartă numele de bucate naţionale, si le puteţi regăsi pe toate în Bucătaria Europeană.  Ele relevă istoria ţării si particularităţile locuitorilor ei. De aceea turiştii preferă să guste bucatele naţionale caracteristice tării date, să simta gustul alimentelor preparate cu o măiestrie si dragoste deosebită. In Bucătăria Europeană sunt selectate reţete tradiţionale din paisprezece ţări europene care vor diversifica meniul dumneavoastră  si vor introduce in el un colorit naţional irepetabil. In timpul preparării acestor bucate delicioase dumneavoastră veţi întreprinde o călătorie culinară care va  dărui o mulţime de impresii noi, dar şi admiratori ai talentului dumneavoastră de bucătar. Bucătăria Europeană va da o elegantă deosebită mesei de sărbatoare, iar musafirilor dumneavoastră li se va transmite atitudinea deosebită a europenilor pentru bucatele delicioase. 
     Bucătăria Europeană este o carte de bucate foarte practică structurată pe trei parţi, primul fel, al doilea, şi desertul. In partea stangă a fiecarei pagini veţi putea regasi informaţii cu privire la modul de preparare a reţetei, ingredientele necesare, timpul de preparare, numărul de calorii si desigur ţara din care provine reţeta. Urmnd ca in partea dreaptă să fie afişate fotografii cu modul in care ar trebui să arate preparatele noastre. 
     Bucătaria Europeană vă urează poftă bună! 

Comorile Muzeelor Ruse - De ce este Ermitajul unul dintre cele mai mari muzee din lume.

       In partea a doua a enciclopediei ilustrate, COMORILE MUZEELOR RUSE, de la editura Roossa Books  veti regasi atat imagini de o inalta rezolutie, cat si informatii despre unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, si anume Ermitaj.
      Ermitajul de stat este unul dintre cele mai mari muzee artistice cultural-istorice din lume. Expunerea operelor de arta este facuta in mai mult de 350 de sali. Un loc deosebit in expozitie il ocupa interioarele de ceremonie ale palatului. In fondul artistic muzeal sunt incluse peste 2,8 milioane de exponate. Perlele Ermitajului sunt colectiile de capodopere ale picturii din secolele XIII-XX, care include operele lui Leondardo da Vinci, Rafael, Tiţian, El Greco, Velazquez, Goya, Rubens, Van Dyck, Rembrandt, ale impresionistilor si postimpresionistilor,  Colectiile sclupturii europene, gravurile si desenele monumentelor, lucrarile artistice aplicate pe monede si arme sunt de asemenea unicale. Toate acestea fiind atat de frumos ilustrate in Comorile muzeelor ruse. Ermitajul a fost fondat in 1764, cand imparateasa Ekaterina a II-a a cumparat de la Berlin, ne la negustorul Gotkovski, o mare colectie de pictura europeana occidentala (225 de tablouri apartinand in special scolilor olandeza si flamanda).
      La inceput aceasta era colectia privata a imparatesei, care era amplasata in apartamente speciale, anexate la Palatul de Iarna si denumite Ermitaj ( din fr. ermitage - "locul izolarii, refugiul sihastrului"). In perioada domniei Ekaterinei a II-a, pe malurile raului Neva a fost construit un ansamblu maret de palate, care a devenit atat o resedinta oficiala cat si un depozit al valorilor culturale si totodata casa in care tarina isi petrecea cea mai mare parte din timp.
      Achizitionand capodoperele artistice de peste hotare, chiar galerii intregi, Ekaterina a II-a demonstreaza Europei civilizate ca Rusia infloreste sub sceptrul ei, in felul acesta intregind colectia comorile muzeelor ruse. Tarina achizitioneaza, intr-un mod consecvent, colectiile contelui Brull (1769), Francois Tronchen (1769), Pierre Cross (1772), Robert Walpole (1779), biblioteci intregi ale lui Voltaire (1779), Deni Didro (1785) si altele. Selectia tablourilor din colectia tarinei este admirabila si Ermitajul se plaseaza pe unul dintre primele locuri in Europa.
      La 7 februarie 1852, intr-o cladire construita special din Noul Ermitaj, a fost inaugurat primul muzeu public din Rusia. Traditia de colectionare, care s-a initiat in epoca domniei Ekaterinei a II-a, in perioada guvernarii lui Nikolai I, devine o politica a statului. Donatiile si achizitiile de la colectionarii autohtoni au devenit o sursa importanta de completare a fondurilor artistice, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. In 1910 a fost cumparata colectia unui renumit geograf, P.P. Semionov-Tian-Sanski (cuprinzand aproximativ 700 de tablouri olandeze si flamande).
      Astazi Ermitajul de Stat este o institutie culturala enorma cu sectii stiintifice (numismatica, arta antica, arta occidentului, arta orientului si altele), arhiva, biblioteca, laborator si expertize. Muzeul continua sa achizitioneze capodoperele diferitelor perioade, toate fiind prezente in Comorile muzeelor ruse, organizeaza conferinte stiintifice si expozitii, publica colectii stiintifice, monografii, cataloage, albumuri, ghiduri de calatorie. Ermitajul de stat ocupa un sir de cladiri reprezentative in centrul orasului Sankt-Petersburg.
      Complexul Ermitajului traditional include cinci cladiri: Palatul de Iarna (1754-1762, arhitect B.F. Rastrelli), Ermitajul Mic (1764-1767, J.B. Valen-Delamont), Ermitajul Vechi (1771-1787, L.M. Felten), Ermitajul Nou (1839-1852, Leo von Klentze) si Teatrul Ermitajului (1783-1787, J, Carnaghi). La sfarsitul secolului al XX-lea in complexul Ermitajului de Stat au fost incluse: Palatul Mensikov (1710-1720, arhitectii Dj.-M. Fontan, I.-G. Sedel) si cladirea Marelui Stat-Major (1819-1829, C.I Rossi). In afara de aceasta Ermitajul are o fililiala - "Amstelchof" (creata in 2004) - in Olanda, la Amsterdam, si unica filiala din Rusia, in Kazan (deschisa pe teritoriul Kremlinului Kazan in anul 2005 la cea de-a 100-a aniversare a orasului Kazan).
     Informatii complete despre muzeul Ermitaj si Galeriile Tretiakov puteti gasi in enciclopedia de arta Comorile muzeelor ruse care este atat de frumos ilustrata, imaginile fiind imprimate pe hartie finlandeza de mare densitate, fapt care permite tiparirea la o rezolutie foarte mare. Comorile muzeelor ruse este o carte grea, atat la propriu cat si la figurat si cu sigurantă vă va multumi pe deplin.
Enciclopedia Comorile muzeelor ruse poate fi achizitionata de pe site-ul Roossa Books.

Comorile muzeelor Europene

     Editura Roossa Books isi propune sa dezvaluie Comorile muzeelor europene, incepand cu Luvrul.  Istoria unuia dintre cele mai mari muzee din lume este strans legata de istoria palatului regal - remarcabil monument al arhitecturii franceze. Conform opiniei unor cercetatori, denumirea de Luvru ar proveni de la cuvintele "luvenia" sau "lupania" (lupus din latina "lup") si s-ar referi la vremurile cand terenul aferent palatului din zilele noastre, era acoperit cu paduri de nepatruns, bantuite de lupi. Exista insa si alte versiuni, care incearca sa explice orginea numelui acestui vestit lacas al artelor si care tin cont de traducerea din limba galilor sau a francilor, a cuvantului "lower", care inseamna "cetate, fortificatie".
      In anul 1990, regele Filip August, inainte de a pleca in cruciada, a imprejmuit Parisul cu un nou zid de metereze. In partea de est a zidului, in 1902, a construit un castel - Turnul cel Mare al Luvrului, pentru a apara orasul ramas fara supraveghere. In aceasta cladire, se pastrau inca de pe atunci comorile, arhivele si averile coroanei franceze, in vreme ce resedinta regelui, se afla intr-un alt castel ridicat pe insula Cite. In timpul lui Carol al V-lea (1337 - 1453), Luvrul acea sa devina sediul permanent al monarhului in capitala. In perioada aceea, tara fusese implicata in Razboiul de o suta de ani si, in functie de desfasurarea actiunilor militare, regii paraseau uneori Parisul, care nu mai prezenta siguranta.
      In anul 1527, in timpul lui Francisc I, s-a decis darmarea castelului vechi si, in locul acestuia, in 1546 s-a hotarat sa se construiasca un palat nou, in stil renascentist, ce avea sa primeasca statutul oficial de resedinta regala. Lucrarile au fost coordonate de arhitectul Pierre Lescot si sculptorul Jean Goujon. Francisc I, mecenat si admirator al artei italiene, avea sa puna bazele viitoarei colectii a muzeului; astfel, el avea sa cumpere multe din lucrarile lui Leonadro da Vinci, dar si ale altor maestri renascentisti (care in acel moment, erau pastrate in castelul Fontainebleau)
      In anul 1563, regenta Caterina de Medici a dispus sa construiasca langa zidurile Luvrului un alt palat - Tuileries. Iar in timpul lui Henri al IV-lea a fost elaborat un plan general de reconstructie al celor doua palate, astfel incat, in 1608, Luvrul si Tuileries au fost unite intr-un singur complex, prin intermediul Marii Galerii, construita de-a lungul Senei. Istoria muzeului incepe de fapt o data cu infiintarea acestei galerii. In timpul lui Ludovic al XIV-lea, colectie de pictura regala avea sa fie adusa din Fontainebleu in Luvru. "Regele-Soare" avea sa faca cele mai importante achizitii pentru viitorul muzeu - cumparand, peintre altele, colectia cardinalului Mazarin, precum si 200 de panze ce  apartineau bancherului Eberhard von Iabach. Ludovic al XIV-lea avea sa incredinteze lucrarile de finisare a fatadelor principale si a interioarelor palatului, la doi arhitecti de seama si Frantei din vremea aceee, respectiv lui Claude Perrault si Louis Le Vau; la scurta vreme insa, monarhul isi va muta resedinta la Versailles si nu va mai pune atata suflet pentru lucrarile de restaurare si decorare deja incepute la Luvru, ba mai mult chiar, interioarele palatului, vor fi lasate, in mare parte, la dispozitia diverselor academii regale - de stiinte, arhitectura s.a. In anul 1699, Ludovic al XVI-lea avea sa permita Academiei Regale de Pictura si Sculptura sa organizeze o expozitie cu lucrarile maestrilor sai, in Galeria Mare. Din 1725 si pana in 1848, expozitiile de pictura si sculptura de desfasurau regulat si se bucurau de un succes deosebit. Datorita locului unde se desfasurau - Salonul Patrat - ele au inceput a fi denumite saloane, iar pictura academica in sine devenise o pictura de salon.
      Ideea de a transforma palatul in muzeu a fost formulata pentru prima data in anul 1765, in articolul "Louvre", din vestita "Enciclopedie" a lui Denis Diderot. In perioada Revolutiei Franceze (1789-1799), la 27 iulie 1793, Conventia avea sa emita chiar un decret in sensul acesta. Denumirea palatului avea sa fie schimbata in Muzeul Principal de Arte, si dechiderea oficiala avea sa aiba loc la 10 august 1793. In momentul infiintarii muzeului, colectia regala numara 2500 de picturi. Din 1803, muzeul va incepe sa poarte numele lui Napoleon Bonaparte, o mare parte a trofeelor, inclusiv "altarul din Gent" de Jan Van Eyck, avea sa fie inapoiata proprietarului de drept.
   In anul 1871, in zilele Comunei din Paris, palatul Tuileries avea sa arda aproape in intregime si, la scurta vreme, va fi luata hotararea de a se reconstrui. Nu mult dupa aceea, organele guvernamentale aveau sa paraseasca Luvrul definitiv, iar locul lor avea sa fie luat de fondurile muzeului. Terptat, fosta trezorerie a regilor francezi avea sa devina unul  dintre cele mai mari muzee de stat din lume. In 1989, chiar in mijlocul curtii Muzeului "Napoleon", avea sa fie construita, dupa proiectul arhitectului american de provenienta chineza Ieoh Ming Pei, celebra piramiuda din sticla - simbolul vesniciei, devenita parte integranta a complexului muzeal, carea avea sa provoace insa nenumarate controverse printre arhitectii si iubitorii de arta.
      Cartea de colectie "Comorile muzeelor europene" poate fi achizitionata de pe site ul RoossaBooks.com,  cu livrare gratuita  la domiciliu in cel mai scurt timp.

Roossa Books va dezvaluie COMORILE MUZEELOR RUSE

Cineva spunea ca "Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor isi apara originea, identitatea, si tot ce a mostenit de la strabuni".  Astazi o sa vorbim despre arsenalul rusesc si o sa dezvaluim o parte din COMORILE MUZEELOR RUSE incepand cu Tretiakov. 

 Galeria de stat Tretiakov este una dintre cele mai mari colectii de arta ruseasca din lume. Muzeul poarta numele fondatorului sau, negustorul si fabricantul Pavel Mihailovici Tretiakov (1832-1898), din Moscova. Pavel si fratele sau Serghei erau continuatorii unei afaceri de familie: la fabricile lor de producer a hartiei lucrau cateva mii de oameni. Pavel Tretiakov incepuse sa cumpere tablouri inca din anii 50 ai  secolului al XIX-lea, urmarind sa adune o “colectie a scolii rusesti reprezentata in mersul sau succesiv”. Istoria propriu zisa a muzeului traditional incepe insa in anul 1856, cand au fost cumparate lucrarile “Tentatie”, de N.G. Schilder, si “Ciocnirea cu contrabandistii din Finlanda”, de V.G. Hudeakov.

Primele lucrari achiziotionate de P.M. Tretiakov apartineau pictorilor contemporani colectionarului. El se bucura de o autoritate deosebita printre protagonistii artelor plastic si obisnuia sa examineze lucrarile noi vizitand atelierele sau expozitiile  de picture inainre de vernisaj. Multi pictori isi proiectau si isi realizau lucrarile de arta dominate de speranta ca intr-o zi acestea vor ajunge in colectia lui Tretiakov. Fiind inzestrat cu un deosebit simt artistic si commercial, mecenatul de la Moscova cumpara cateodata tablouri facand adesea abstractie de opinia criticilor si chiar de gusturile personale. Astfel , P.M. Tretiakov ajunge sa achizitioneze pentru galeria proprie aproape toate creatiile mai deosebite ale pictorilor realisti (membri ai Uniunii Expozitiilor Mobile).

Deja la inceputul anilor 60 ai secolului al XIX-lea in colectia sa incep sa apara si lucrari din secolul al XVIII-lea si din prima jumatate a secolului al XIX-lea, iar ceva mai tarziu – chiar picturi monumentale ale scolilor rusesti de arta mai vechi.

In anul 1860 mecenatul moscovit compune o “Scrisoare testamentara” in care spune: “Pentru mine, un sincer si aprig iubitor al artelor plastice, nu exista o dorinta mai mare, decat aceea de a pune bazele unei colectii muzeale de arte publice accesibila maselor largi, care sa le fie utila sis a le aduca placer”/

In 1874 Tretiakov construieste pentru colectia sa o galerie, amplasata pe stradela Lavrusinski din Zamoskvorecie, care, in 1881, a fost deschisa pentru publicul larg. In 1892 Tretiakov incredinteaza titlul de proprietate al colectiei de tablouri, impreuna cu cladirea muzeala ce o adapostea, catre Duma oraseneasca a Moscovei. In 1893 se inaugureaza “Galeria Artistica de Stat Pavel si Serghei Mihailovici Tretiakov”, avand intrarea libera. Aceasta galerie adapostea un numar de 1287 picturi si 518 lucrari de grafica, 9 sculpturi realizate de artisti rusi consacrati, precum si 75 de tablouri si 8 desene semnate de maestri straini. Cu acest prilej, Pavel Tretiakov este numit epitrop viager al galeriei si i se acorda titlul de cetatean de onoare al orasului Moscova.

Deoarece fondurile geleriei cresteau permanent, la cladirea existent au fost costruite mai multe anexe. Astfel, intre anii 1902 si 1904 s-a construit renumita fatada Vasnetov, care va devein o emblema a galeriei.

In 1913 Duma oraseneasca a Moscovei l-a ales pe renumitul pictor, arhitect si teoretician al artei I.E. Grabari in functia de epitrop al galeriei. El a reformat colectia muzeala, aranjand-o dupa principiul chronologic, utilizat si de marile muzee din Europa. La 3 iunie 1918, prin decretul Sovnarkom-ului (Comitetul Popular Sovietic), Galeria lui Tretiakov a fost declarata “proprietate de stat a Republicii Federative Sovietice Ruse” si numita “Galeria de Stat Tretiakov”. I.E. Grabari a fost numit in functia de director al muzeului. In 1926 el a fost substituit de catre arhitectul academician A.V. Sciusev, care a contribuit mult la cresterea colectiei si extinderea suprafetelor expozitionale ale muzeului.

In 1956 , la jubileul prilejuit de implinirea a 100 de ani de la deschiderea galeriei colectia de arta numara mai mult de 35 mii de exponate.

In 1985 in complexul muzeal denumit “Galeria de Stat Tretiakov” a fost inclusa si Galeria de Stat de pe strada Krimski Val. Actualmente in cladirea ei se afla expozitia permanenta “Arta secolului XX”. O sectie aparte a galeriei, “Arta curentelor modern”, include creatii ale artistilor plastici contemporani.

Din 1986 pana in 1995 muzeul a fost inchis pentru vizitatori, ca urmare a lucrarilor capital de renovare. In aceasta perioada a fost construit si Corpul de ingineri, unde au fost amplasate lucrarile tehnice de inginerie. O component a Galeriei Tretiakov a devenit si Biserica-muzeu Sf. Nicolae din Tolmaci, acestea reprezentand un exemplu unic de armonizare a unei expozitii muzeale si o biserica functional.

In sfarsit, galeria de arta mai cuprinde o serie de expozitii commemorative ale artistilor plastici. 

O enciclopedie completa, numita,   Comorile muzeelor ruse, care include atat galeriile Tretiakov cat si cele din Ermitaj, o putecti achizitiona la un pret promotional de doar 100 de lei, cu livrare gratuita la domiciliu, de pe site-ul RoossaBooks.com

Comorile muzeelor ruse

Despre Roossa Books

      Se spune că cititul deschide uşi, pe care până acum nici nu le puteam vedea. Sau cum spunea și  croicarul Miron Costin "Nu e altă, mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului, zăbavă, decât cititul cărţilor."  
       În aceste condiţii editura Roossa Books, o editură internaţională cu sediul central la Moscova, care nu de mult timp și-a deschis un centru de distribuţie şi în orașul  Iaşi, îşi propune să ofere cititorilor săi în general, și oamenilor însetaţi ce cultură şi cunoaștere, dar și copiilor aflati la varste fragede, la care trebuie sa-si dezvolte atat capacitatile intelectuale cat si cele instrumentale, cărţi dintre cele mai diverse,  de o calitate superioară, ce nu se găsesc în librării, toate având preţ de editură.
       Ceea ce face ca pretul cartilor editurii Roossa, sa se mentina la un nivel foarte scazut este maniera in care acestea se distribuie si anume "vanzarile directe". Marele avantaj al acestei metode de distributie il constituie excluderea costurilor  de depozitare si de intretinere, costuri pe care o librabrie le suporta in mod normal, fapt care duce la "umflarea" preţurilor in detrimentul clientului,  care de multe ori nu poate achiziţiona cartea dorită, ca urmare a puterii de cumpărare scăzută.
        Încă din primele zile ale activităţii la Iaşi, Roossa Books s-a bucurat de un succes bine meritat pe piaţa locală, stocul de cărţi epuizându-se foarte rapid, cererea de cărţi fiind chiar mai mare decât oferta.
        Pentru a consulta oferta de cărţi  disponibilă momentan în orașul Iaşi, şi desigur pentru achiziţii vă invităm pe site-ul roossabooks.com